În ședința de luna trecută, Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a analizat solicitarea companiei Insigra în vederea emiterii unui aviz de oportunitate pentru derularea unei noi investiții imobiliare în oraș, respectiv în proximitatea străzii Vasile Goldiș. Solicitarea a fost făcută în baza unui certificat de urbanism emis de către Primăria Brașov în 2022, care stabilea condițiile pentru derularea unui proiect imobiliar în zonă.
Comisia nu a avizat solicitarea în forma prezentată pentru proiect, transmițându-i dezvoltatorului să revină cu o nouă solicitare, dar pentru emiterea unui aviz de oportunitate în vederea realizării unui Plan Urbanistic Zonal coordonator. Terenul vizat se află în vecinătatea unității militare și este exploatat agricol, astfel că membrii comisiei au solicitat dezvoltatorului să prezinte soluții clar pentru infrastructura edilitară și de trafic. „Studiul de oportunitate pentru zona extinsă va rezolva dotările de infrastructură edilitară, de trafic, la nivel tehnic și juridic, în corelare cu zonele adiacente precum si zonificarea funcțională aferentă unui nou nucleu urban în dezvoltare”, se precizează în raportul comisiei de specialitate publicat ieri.
Insigra a construit în ultimii ani mai multe ansambluri rezidențiale (Grandis) în noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul. Ultimul proiect, anunțat public, vizează construcția unui ansamblu rezidențial cu 108 apartamente. Acesta se derulează pe un teren aflat între străzile 1 Decembrie 1918 – Argintului – Ioan Popasu și I.C. Brătianu, unde se vor ridica două blocuri cu regim de înălțime subsol, demisol, parter și 6 etaje (cu regim maxim de înălțime de 23,15 m) (detalii aici).
Planul a fost aprobat de către arhitectul șef al municipiului pe 14 februarie 2024, iar demersurile urbanistice au fost făcute în baza unui certificat de urbanism emis în anul 2021.