Polițiștii din Zărnești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost bătută de un tânăr.
„Imediat după primirea sesizării, polițiștii au efectuat cercetări, în urma cărora a rezultat că, în timp ce se deplasa pe o stradă din localitate, în cadrul unui conflict spontan, o femeie ar fi fost lovită de către un tânăr, fiindu-i provocate suferințe fizice.
După ce a fost identificat tânărul agresiv, în vârstă de 18 ani, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerea acestuia în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.