Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au desfășurat ieri o acțiune pe DN 1, pe sectorul de drum cuprins între județele Brașov și Prahova.
Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în baza Strategiei Naționale privind Siguranța Rutieră pentru perioada 2022-2030, a analizei de risc privind accidentele rutiere cu victime produse pe raza județului Brașov și a urmărit prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, în intervalele orare considerate cu risc rutier, în baza datelor colectate și în zonele unde au avut loc evenimente rutiere grave.
În cadrul acțiunii în „cascadă” care s-a desfășurat în intervalul orar 10.00 – 12.00 au fost angrenați 25 de polițiști rutieri din cadrul I.P.J. Brașov, care un acționat în mai multe puncte de control și care au utilizat 9 aparate de măsurare a vitezei. Pe același drum, dar în zona de competență a județului Prahova, au acționat polițiști rutieri din cadrul inspectoratului de poliție județean Prahova.
În intervalul celor două ore în care cele 2 echipe au acționat, au fost identificate peste 250 de situații de pericol de producere a accidentelor, reprezentate de încălcări ale normelor rutiere. Dintre acestea, polițiștii brașoveni au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto, 86 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar în alte 3 situații, în care vitezele înregistrate de aparatele radar au depășit limita maximă cu peste 50 de km/h, polițiștii au dispus măsura complementară de reținere a permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată de timp.