Râdeam de ultimele dezbateri politice înainte de alegerile prezidențiale, atunci când suveranistul Călin Georgescu susținea că apa va fi noua „monedă de schimb” a viitorului, mai prețioasă decât petrolul. La Brașov, se pare că aceasta a ajuns deja în situația de a fi mai prețioasă decât petrolul, motiv pentru care „șeicii” din Consiliul de Administrație al Companiei Apa Brașov, companie controlată de Consiliul Județean și Primăria Brașov, care dețin pachete de câte 42% din acțiuni, dar și de primării ale unor localități mai mici, care dețin restul de 16% din acțiuni, au decis să nu îi mai prelungească mandatul directorului general interimar Daniel Gligoraș, odată cu încheierea celor cinci luni, care expiră la 4 martie.
Decizia este motivată de neregulile găsite în cadrul companiei, dar și pentru că administratorii au descoperit că acesta își acorda un salariu lunar de peste 40.000 de lei net, compus dintr-o parte fixă și una variabilă. Administratorii susțin că componenta variabilă a salariului managerului Compania Apa ar fi fost adăugată cu ocolirea legislației în domeniu, care a suferit modificări anul trecut.
Membrii Consiliului de Administrație spun că până acum nu aveau habar de ce prevede contractul de mandat al directorului general provizoriu Daniel Gligoraș. Aceștia ar fi rămas surprinși că pe lângă salariul net de peste 8.000 de euro era trecută și o clauză care susținea că în cazul în care managerul provizoriu va fi destituit abuziv el ar trebui să primească 400.000 de euro din partea Companiei Apa Brașov, cu titlu de daune interese.
Contract încheiat în baza unei hotărâri expirate
Contractul de mandat a fost încheiat în baza Deciziei nr. 58/01.10.2024 a Consiliului de Administrație al Companiei Apa Brașov SA, privind numirea Directorului general provizoriu (interimar). Din cuprinsul Contractului de mandat nr. 1000/02.10.2024 rezultă că la încheierea acestuia, Compania Apa Brașov SA a fost reprezentată de Consiliul de administrație, care, la rândul său, a fost reprezentat de Sava Teodor, director de exploatare în cadrul companiei, despre care se menționează că ar fi fost împuternicit prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 39/09.09.2020.
Administratorii susțin că această împuternicire nu mai era valabilă în 2024, având în vedere că termenul prevăzut în Codul Civil pentru un astfel de act este de trei ani. Or, la data încheierii contractului de mandat trecuseră deja patru ani. Astfel, Teodor Sava nu ar mai fi avut calitatea legală să semneze un contract de mandat în numele Companiei Apa.
Juriștii susțin că dacă nu există o reînnoire sau o confirmare ulterioară a mandatului printr-o nouă decizie a CA, atunci actul semnat de acesta poate fi lovit de nulitate absolută.
Un mandat general conferă împuternicitului dreptul de a reprezenta mandantul într-o serie de acte și operațiuni, dar nu poate acoperi acte de dispoziție importante, cum ar fi semnarea unui contract de mandat de o asemenea anvergură.
Un mandat special este necesar atunci când se dorește acordarea unei competențe limitate și precise, cum ar fi negocierea și semnarea unui contract de mandat.
Dacă Decizia CA nr. 39/09.09.2020 nu conținea o împuternicire expresă privind semnarea unui contract de mandat pentru directorul general provizoriu, atunci semnătura lui Sava Teodor este lipsită de efecte juridice.
Dacă domnul Sava Teodor nu mai era împuternicit în mod legal la data semnării, atunci actul încheiat este lovit de nulitate absolută.
Se poate invoca nulitatea contractului de mandat
Compania Apa Brașov SA poate invoca, potrivit juriștilor, nulitatea contractului de mandat, deoarece actul juridic a fost semnat de o persoană fără calitate. Dacă directorul general provizoriu ar încerca să pretindă daunele de 400.000 euro, se poate argumenta că respectivul contract este nul, astfel încât nu poate produce efecte juridice.
De asemenea, dacă se constată că Teodor Sava a acționat dincolo de limitele mandatului său, acesta ar putea răspunde personal pentru prejudiciul cauzat companiei. Membrii Consiliului de Administrație ar putea fi, de asemenea, trași la răspundere dacă nu au verificat valabilitatea împuternicirii înainte de semnarea contractului.
Salariul directorului, neaprobat de CA
Gligoraș a obținut până acum un salariu lunar de peste 40.000 de lei net. Acesta era format din două componente – una fixă și una variabilă, care se acordă „doar în cazul în care mandatarul va îndeplini indicatorii de performanță”. Potrivit legii, însă, indicatorii de performanță se aprobă de către Consiliul de Administrație, iar membrii CA spun că nu au fost chemați să analizeze așa ceva.
Salariul fix al directorului interimar al Companiei Apa este, potrivit contractului de mandat, de 26.128 de lei. La aceasta se adaugă o componentă variabilă egală cu salariul său înmulțit cu coeficientul de 1,6, adică 45.438 de lei. Suma se înmulțește, din nou, cu coeficientul de îndeplinire al indicatorilor, care a fost de aproximativ 108%. Adică cele două venituri cumulate se înmulțesc cu 1,08.
Potrivit art. 38 din OUG nr. 109/2011:
Remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie şi nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administraţie. Ea este unica formă de remuneraţie pentru directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori.
Remuneraţia directorilor este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi dintr-o indemnizaţie variabilă. Indemnizaţia fixă nu poate depăşi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii. Componenta variabilă va avea la bază indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari, negociaţi şi aprobaţi de autoritatea publică tutelară, diferiţi de cei aprobaţi pentru administratorii neexecutivi, determinaţi cu respectarea metodologiei aprobate prin ordin comun de Ministerul Finanţelor şi Secretariatul General al Guvernului.
Contractul de mandat încetează prin expirarea duratei mandatului. În cazul de față, durata contractului de mandat a directorului general provizoriu a fost stabilită 5 luni, în perioada 04.10.2024-04.03.2025. Art. 3 din contractul de mandat prevede posibilitatea prelungirii duratei sale o singură dată pentru încă 2 luni și aceasta pentru motive întemeiate.
Chiar și în prezența îndeplinirii condițiilor de mai sus, prelungirea duratei contractului de mandat nu este obligatorie, fiind facultativă pentru Consiliul de Administrație (aceasta fiind supusă votului).
CA-ul Companiei Apa consideră că inserarea clauzei potrivit căreia „în cazul în care CA demite revocă fără temei justificat și în mod abuziv pe directorul general provizoriu, societatea Compania Apa Brașov SA datorează suma de 400.000 euro cu titlu de daune interese” este nejustificat de oneroasă și ridică serioase semne de întrebare privind legalitatea și fundamentarea sa contractuală.
„Faptul că un director general provizoriu, care prin definiție are un mandat limitat, ar putea beneficia de 400.000 euro ca despăgubire în cazul unei revocări fără temei justificat este absolut aberant și ridică suspiciuni asupra modului în care a fost negociată această obligație pentru Compania Apa Brașov SA.
În primul rând, se pune întrebarea: Cine a aprobat această clauză? A fost votată de Consiliul de Administrație (CA)? Dacă da, există proces-verbal care să ateste cvorumul și votul? Sau a fost negociată și semnată de un împuternicit, cum ar fi domnul Sava Teodor? Dacă da, cine i-a delegat dânsului această competență și prin ce act oficial?
În al doilea rând, există un precedent legal pentru o astfel de sumă? Este firesc ca un director general provizoriu, fără stabilitate contractuală pe termen lung, să poată beneficia de asemenea daune colosale? Se poate justifica în vreun fel această sumă raportat la nivelul salariului și durata contractului? Ce criterii au fost avute în vedere atunci când a fost negociată o astfel de clauză?
În al treilea rând, ce document justifică această clauză? Existența unui act oficial (hotărâre a CA, decizie a președintelui CA sau contract negociat) care să confirme în mod clar cine a asumat această obligație pentru companie? Dacă nu există un astfel de document clar și legal, atunci această clauză este nulă de drept.
În al patrulea rând, cine răspunde pentru această o ipotetică angajare a companiei la o astfel de plată? Dacă CA a aprobat, care sunt membrii CA care au votat în favoarea acestei prevederi? Dacă a fost o decizie unilaterală a unui împuternicit, atunci trebuie cercetat dacă acesta si-a depășit mandatul și, după caz, ar trebui angajată răspunderea sa.
Această clauză nu doar că pare abuzivă și nelegală, dar pune în pericol stabilitatea financiară a companiei și ridică suspiciuni asupra intențiilor reale din spatele acestei tranzacții.
Este imperativă clarificarea urgentă a celor de mai sus și identificarea unor potențiali responsabili pentru această situație, care poate fi un abuz de putere sau chiar o formă de delapidare mascată”, arată documentul care a stat la baza ședinței CA..
Ce i se impută lui Gligoraș?
În urma evaluării activității Directorului General Provizoriu al Companiei Apa Brașov S.A., administratorii au constatat că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile cu diligența unui bun administrator, încălcând prevederi contractuale, legale și de guvernanță corporativă.
Pe baza acestor deficiențe grave, Comitetul nu consideră justificată prelungirea mandatului Directorului general provizoriu, care expiră de drept la finalul perioadei de 5 luni de provizorat.
„Considerăm că este necesară o schimbare în conducerea executivă pentru restabilirea unui management eficient, responsabil și orientat spre performanță.
1. Nerespectarea obligației de prezentare a componentei de management
Conform contractului de mandat încheiat cu societatea, dar și potrivit art. 36 alin. 1 din OUG nr. 109/2011, Directorul general provizoriu avea obligația să elaboreze și să prezinte Consiliului de Administrație o propunere privind componenta de management a planului de administrare, în termen de 60 de zile de la numire.
Această propunere era esențială pentru stabilirea direcțiilor strategice și operaționale ale companiei și pentru atingerea indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari.
În consecință, încălcarea acestei obligații a condus la lipsirea societății de un plan managerial concret, compania fiind lăsată fără o direcție clară, afectând buna desfășurare a activității și implementarea obiectivelor strategice.
Considerăm că nerespectarea termenului de 60 de zile constituie o încălcare gravă a obligațiilor legale și contractuale asumate de Directorul General Provizoriu, fiind în contradicție cu principiile de responsabilitate managerială.
Totodată, lipsa unei propuneri concrete a componentelor planului managerial a limitat capacitatea Consiliului de Administrație de a evalua performanța și de a lua decizii în beneficiul companiei.
2. Neimplicarea în soluționarea situației Acordului-cadru cu societatea Fluid Group Hagen
Directorul General Provizoriu avea obligația, conform contractului de mandat și normelor de guvernanță corporativă aplicabile, să acționeze în interesul superior al societății, soluționând cu promptitudine problemele critice care afectează activitatea companiei.
Directorul General Provizoriu nu a întreprins măsuri concrete pentru soluționarea eficientă a acestei probleme, în ciuda faptului că aceasta a fost discutată cu mult timp înainte, în ședințele Consiliului de Administrație.
Directorul General Provizoriu avea obligația să propună măsuri și strategii concrete pentru rezolvarea situațiilor critice, inclusiv să informeze Consiliul de Administrație despre evoluția problemei și soluțiile adoptate.
Se constată astfel că Directorul General Provizoriu nu a luat măsuri eficiente pentru analiza detaliată a situației și pentru identificarea soluțiilor posibile, respectiv:
- nu a implicat departamentele de specialitate (juridic, financiar, tehnic) pentru a asigura o rezolvare coordonată.
- nu a informat periodic Consiliul de Administrație cu privire la progresul sau lipsa progresului în soluționarea situației.
- nu a comunicat cu reprezentanții societății FGH pentru renegocierea termenilor sau remedierea problemelor apărute.
- a ignorat recomandările făcute în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație, astfel cum rezultă din procesele-verbale ale acestora.
Lipsa implicării în soluționarea situației acordului-cadru cu societatea FGH generează riscuri financiare directe. (FGH este o companie care are contract cu Compania Apa Brașov pentru montarea unor contoare inteligente, cu citire la distanță – n. red.)
3. Tergiversarea demarării procedurilor specifice de selecție a directorilor companiei
Inițierea procedurilor de selecție a directorilor în cadrul unei companii publice este esențială pentru asigurarea unui management competent și performant.
În cazul Companiei Apa Brașov S.A., tergiversarea procesului de selecție a directorilor de către Directorul General Provizoriu a generat consecințe grave asupra funcționării companiei, în special prin neocuparea poziției de Director Economic, un rol esențial pentru gestionarea operațiunilor financiare.
Directorul General Provizoriu avea obligația de a iniția și coordona în mod prompt procedura de selecție a directorilor companiei, asigurându-se că posturile cheie, precum cel de Director Economic, sunt ocupate de persoane calificate, selectate conform principiilor de transparență și competență.
Totodată, Directorul General Provizoriu avea obligația de a se asigura că termenele legale și contractuale pentru finalizarea procesului sunt respectate, astfel încât să nu existe disfuncționalități în activitatea companiei.
Întârzierea procesului de selecție a directorilor a riscuri majore, precum afectarea funcționării financiare a companiei.
Spre exemplu, poziția de Director Economic este fundamentală pentru:
a) Elaborarea și monitorizarea bugetului companiei
Absența unui director dedicat a generat întârzieri și dificultăți în pregătirea și implementarea strategiei financiare a companiei.
b) Raportarea financiară conform legislației
Întârzierea procesului de selecție a afectat capacitatea companiei de a asigura conformitatea cu cerințele legale de raportare financiară, atrăgând riscuri de penalizări.
c) Gestionarea relațiilor cu instituțiile financiare și autoritățile
Lipsa unui coordonator financiar a afectat colaborarea cu partenerii externi, punând în pericol proiectele strategice ale companiei.
În egală măsură, Consiliul de Administrație nu a avut sprijinul necesar pentru luarea deciziilor strategice, din cauza absenței unui Director Economic care să furnizeze date financiare și să propună soluții adecvate.
Neinițierea procesului de selecție într-un termen rezonabil contravine principiilor de transparență și eficiență managerială prevăzute de OUG nr. 109/2011.
Nu în ultimul rând, tergiversarea selecției a transmis un semnal negativ acționarilor, angajaților, partenerilor și autorităților, afectând încrederea în capacitatea conducerii executive de a gestiona compania.
4. Modificarea organigramei companiei fără aprobarea Consiliului de Administrație
Directorul General Provizoriu avea obligația legală și contractuală de a respecta normele interne și de a acționa exclusiv în interesul companiei.
Nesocotind aceste obligații, Directorul General Provizoriu a modificat structura organizatorică a companiei, inclusiv prin desființarea poziției de Director Economic, fără a obține aprobarea Consiliului de Administrație, încălcând astfel regulamentele interne și principiile de guvernanță corporativă.
Orice modificare a structurii organizatorice a companiei trebuie să fie aprobată de Consiliul de Administrație.
Directorul General Provizoriu a efectuat modificări semnificative ale organizării interne, inclusiv prin desființarea poziției de Director Economic, fără a solicita sau obține aprobarea Consiliului de Administrație. Acest act unilateral reprezintă o încălcare gravă a regulilor interne și a principiilor de guvernanță corporativă, afectând stabilitatea și funcționarea companiei.
Poziția de Director Economic este o componentă esențială a structurii de conducere a companiei, având responsabilități critice în gestionarea și planificarea bugetului companiei, monitorizarea performanței financiare și identificarea riscurilor, asigurarea conformității cu reglementările legale și fiscale, facilitarea luării deciziilor strategice prin oferirea de informații și analize financiare detaliate.
Se ajunge la proces penal pentru recuperarea banilor
Practic, administratorii au decis, ieri, verificarea condițiilor de încheiere ale contractului de mandat nr. 1000/02.10.2024 al Directorului General Provizoriu, după cum urmează:
• Decizia de aprobare a modelului de contract
• Decizia de aprobarea a indicatorilor de performanță
• Decizia de aprobare a remunerației, stabilită în conformitate cu modificările OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
• Decizia de împuternicire a președintelui Consiliului de Administrație al Compania Apa Brașov S.A de a semna contractul de mandat nr. 1000/02.10.2024
De asemenea, administratorii au aprobat și inițierea procedurilor legale necesare pentru verificarea conformității, stabilirii și acordării drepturilor bănești, cuvenite Directorului General Provizoriu, în scopul identificării și, dacă este cazul, a recuperării eventualelor diferențe.
Cum se apără Gligoraș?
Contactat de BizBrașov, Daniel Gligoraș spune că modelul contractului de mandat a fost practic o copie a celui pe care l-a avut fostul director, Dorin Fătu. Inclusiv clauza de 400.000 de euro ar fi fost prezentă în vechiul contract, „dar sub o altă formă”.
Gligoraș susține că „în acest moment CA-ul are două opțiuni – să numească un director general definitiv sau să îmi prelungească mandatul cu două luni”. Gligoraș mai spune că de fapt la baza deciziei CA-ului stau interesele unor membri ai acestuia care își doresc să devină șefi la Compania Apa.