După apariția în spațiul public a imaginilor cu o persoană ce pare că defeca pe o mașină de poliție în fața Gării Brașov, polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, conform prevederilor Codului Penal.
„Astfel, persoana în cauză a fost identificată, o femeie de 51 de ani, urmând ca, în funcție de rezultatele investigațiilor, să fie dispuse măsuri legale conform legislației în vigoare.
La acest moment, femeia se află internată într-o unitate medicală specializată. Poliția Brașov condamnă ferm astfel de comportamente, care contravin normelor de conviețuire socială. De asemenea, în același cadru legal, se vor continua acțiunile de identificare și sancționare a persoanelor care, prin acțiunile lor, aduc atingere valorilor morale și ordinii publice”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.