Lucrările pentru realizarea forajelor geotehnice incluse în Studiul de Fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov-Bacău se derulează conform graficului, iar prestatorul, Consitrans S.R.L., a înregistrat un progres de aproximativ 900 de metri liniari, potrivit monitorizării efectuate de Compania Națională de Investiții Rutiere.
Echipele Companiei au verificat astăzi mobilizarea instalațiilor de foraj, au constatat realizarea unui total de 3.900 de metri liniari, cu un progres de 900 de metri față de monitorizarea efectuată în urmă cu două săptămâni.
În cadrul contractului pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A13, prestatorul este mobilizat cu cinci utilaje pentru realizarea studiului geotehnic, amplasate în județul Covasna, în zona localităților Târgu Secuiesc, Balvanyos, Brețcu și Lemnia.
Contractul are o valoare de 81 de milioane de lei și o durată de 24 de luni, calculată de la data începerii activităților, septembrie 2024.
Studiul de fezabilitate include:
- Studiu și proiect geotehnic
- Studiu topografic
- Studiu arheologic
- Documentație de mediu (Acord de Mediu)
Acest studiu este necesar pentru stabilirea traseului final al viitoarei autostrăzi și a costului estimat pentru etapa ulterioară de proiectare și execuție.
Sectorul Brașov-Bacău (162 km) al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostradă Sibiu-Făgăraș-Brașov printr-un nod de mare viteză în zona Codlea și, la Răcăciuni, cu Autostrada Moldovei (A7). Proiectul face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia” și este inclus în Planul Investițional al României 2021-2030.
Pentru obținerea finanțării europene necesare elaborării studiului de fezabilitate, Compania Națională de Investiții Rutiere a depus, pe 30 ianuarie 2025, solicitarea de finanțare la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.