Victor Ponta a fost eliberat din funcţia de consilier al premierului Marcel Ciolacu, el precizând că a înţeles motivele strict politice pentru care şeful Executivului a trebuit să ia decizia. Eliberarea din funcţie vine după ce, în weekend, Victor Ponta a anunţat că nu îl va vota pe Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei, validat de Congresul PSD, la prezidenţiale şi să ia în calcul o candidatură.
Victor Ponta a scris pe Facebook că a discutat cu premierul Ciolacu despre eliberarea sa din funcţia de consilier onorific.
„Am avut o discuţie cu Premierul Ciolacu şi am înţeles motivele strict politice pentru care a trebuit să ia decizia. Sunt convins şi onorat că, în perioada în care am fost consilier onorific pentru relaţii economice internaţionale, l-am sprijinit în toate proiectele benefice pentru Romania. Sunt de asemenea convins că politicile economice ale ţării noastre trebuie să stimuleze investiţiile private şi producţia naţională în interesul nostru suveran – adică să punem România pe primul loc, mai ales în noul context internaţional promovat de Administraţia Trump . Îi mulţumesc pentru oportunitate şi colaborare! Voi continua să promovez interesele economice ale României din orice poziţie publică şi privată!”, a scris Ponta.
Deputatul PSD Victor Ponta a afirmat, duminică, după Congresul extraordinar al PSD, la care nu a putut să ţină un discurs, că actuala coaliţie nu îi ascultă pe români:
”Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulţi lideri curajoşi care să propună o schimbare radicală. (…) Ştiu cum trebuie să duc această bătălie, o să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală şi o să mă lupt pentru acesta”, a arătat el.
Un comentariu
Antonescu va pierde . Psd daca rupe aliantele va castiga . Au oameni capabili fara penali …