Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de declanșare a procedurilor legale de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis. Solicitarea de suspendare din funcție a președintelui a fost semnată de 161 de parlamentari ai partidelor extremiste POT, AUR şi SOS.
Membrii BPR au considerat că propunerea de suspendare a preşedintelui nu a respectat procedura de depunere aşa cum este ea prevăzută în Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi anume, nu fost depusă concomitent la Birourile Permanente ale Camerelor Parlamentului, scrie Agerpres.
Motivul invocat este încălcarea regulamentului Parlamentului, care prevede, în astfel de situații, depunerea unor solicitări simultane la nivelul celor două foruri legislative. Și nu în zile diferite, așa cum au procedat parlamentarii POT, susținuți de SOS și AUR. Practic, a existat o eroare pe procedură.
Conform art.82, aliniatul 1, din regulamentul activității comune, depunerea concomitentă este obligatorie, deoarece există obligația ca președinții celor două camere sa transmită, după verificarea respectării regulamentului, cererea către Președinte. Nedepunerea concomitentă indisponibilizează începerea procedurii din Regulament. Depunerea trebuia făcută pe 16 ianuarie.
Pe 16 ianuarie, Partidul Oamenilor Tineri a anunţat că 161 de parlamentari POT, AUR şi SOS au semnat pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, iar semnăturile au fost depuse la preşedintele Camerei Deputaţilor.
„Am înregistrat iniţiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis. Este o iniţiativă POT la care s-au alăturat şi parlamentari ai partidului AUR şi parlamentarii partidului SOS. Sunt în total 161 de semnături. Minim erau necesare 155 pentru a declanşa această procedură de suspendare. Am vrut să vedeţi că nu stăm degeaba, ne mişcăm, încercăm, împreună cu AUR, să obţinem şi o dezbatere în sesiune extraordinară de urgenţă a acestei iniţiative”, a transmis pe 16 ianuarie președinta POT, Anamaria Gavrilă.