Clipe de coșmar pentru un elev al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. După ce s-a pus la somn, tânărul s-a trezit cu bucăți mari de tavan peste el. Speriat, a sărit din pat şi i-a alertat pe ceilalți colegi de cameră.
„A picat tavanul peste mine!”, striga tânărul, potrivit observatornews.ro.
Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de socializare de către reprezentanții Sindicatului Europol.
„Renovări de unică folosință la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă.
Blestemul firmelor de casă, care câștigă contracte publice susținute de politicieni, ne urmărește la tot pasul.
Elevii urmează să primească în viitor căști de protecție, pentru a ne asigura că puținii tineri care își mai doresc o carieră de polițist vor absolvi teferi și nevătămați instituțiile de învățământ ale MAI”, au scris reprezentanții sindicatului Europol pe pagina de facebook.
În timp ce Sindicatul Europol susţine că acea bucata de tencuială ar fi căzut „în capul” unui elev, reprezentanții Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina spun că nicio persoană nu a fost rănită, iar a doua zi tavanul a fost reparat.