Imagini rare cu o haită de lupi au fost filmate zilele trecute în Parcul Național Piatra Craiului, aflat la doar 30 de kilometri de municipiul Brașov.
Locul unde au fost filmați lupii face parte din suprafața de 350ha de pădure proprietate publică a statului care urmează să fie introdusă în zona de protecție a parcului. Zona este de mare interes turistic și peisagistic, fiind adesea străbătută de iubitorii muntelui în drumul lor spre cabana Curmătura (Botorog, Valea Zănogii, Valea Curmăturii). Aria cuprinde habitate forestiere în stare naturală și găzduiește specii de faună protejate.
„O bună cunoaștere a terenului și o fărâmă de noroc ne-au ajutat să obținem unele dintre cele mai bune imagini cu lupi de pana acum. Este încă un rezultat al monitorizării sistematice de către rangeri a faunei prin intermediul camerelor cu senzori din Romsilva-Parcul National Piatra Craiului”, au transmis rangerii pe pagina de socializare.
Parcul Național Piatra Craiului are o faună bogată, oferind un habitat echilibrat și sănătos pentru numeroase specii, între cele mai cunoscute fiind capra neagră, râsul, ursul și lupul.
Parcul Național Piatra Craiului are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare păduri, din acestea aproape 5.800 de hectare fiind protejate.