Înainte de evenimentele din decembrie 1989, în România era o foamete indusă de izolaționismul regimului Ceaușescu. Alimentele de bază se distribuiau pe bază de cartelă, respectiv fiecare cetățean al țării avea dreptul la o anumită cantitate de produse. În fiecare lună, „dreptul” la hrană însemna o jumătate de litru de ulei, un kilogram de făină, un kilogram de zahăr, 10 ouă și 100 de grame de unt pentru un român. Carne se primea doar de 3 ori pe an, câte un kilogram de persoană: de 1 mai, când se „sărbătorea” Ziua Internațională a Muncii, de 23 august, când se sărbătorea Ziua Națională a României și de 30 decembrie, de Ziua Republicii. În rest, la măcelării se vindeau conserve de legume și fructe și creveți importați din Vietnam. De cafea nici nu putea fi vorba, năutul prăjit fiind înlocuitorul vândut românilor.
În acea perioadă, singurele schimburi comerciale ale României erau făcute cu țările din blocul comunist. În timp ce ciocolata românească era trimisă la export pentru plata datoriilor pe care tot regimul comunist le făcuse, norocoșii găseau, în ocazii speciale, ciocolată chinezească la vânzare. În timp ce carnea românească pleca spre URSS, cei care aveau relații la magazinele „Alimentara” mai puneau mâna pe câte o conservă chinezească de carne. Banane și portocale apăreau o dată pe an și era bătaie pentru ele, după cozi imense la care românii „fericiți” stăteau ore întregi.
După căderea regimului comunist, românii au sperat că lucrurile se vor schimba repede în bine. La Brașov, FSN-ul local a decis pe 27 decembrie 1989 să se renunțe la rațiile de alimente. Atât de disperați erau brașovenii după mâncare încât în câteva zile stocurile de alimente s-au terminat. Industria alimentară din județul Brașov nu făcea față nevoilor de hrană ale locuitorilor. Din producția proprie se puteau acoperi doar 40% din nevoile brașovenilor, chiar dacă în municipiu și împrejurimi aveam fabrică de lapte, abatoare, ferme de pui sau fabrică de pâine.
Membrii comitetului județean al Frontului Salvării Naționale, care au preluat puterea de la reprezentanții Partidului Comunist Român în timpul evenimentelor din decembrie 1989, au decis ca la Brașov să se revină la cartele de consum la data de 8 ianuarie 1990, la 12 zile de la anularea acestora. Brașovenii s-au supus, având în vedere că cei care lucrau, când ieșeau de la serviciu nu mai găseau nimic de mâncare în magazine. Dar la București situația era total diferită. Magazinele din capitală au început să fie aprovizionate mai bine, cu mai multe produse. Un reportaj al TVR despre cât de bine o duceau bucureștenii a stârnit emoție într-un grup de salariați de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov. Brașovenii au trimis o scrisoare la televiziune, în care se plângeau de faptul că la Brașov oamenii nu au ce mânca. Drept urmare, TVR a trimis un reporter și un cameraman la Brașov, care, împreună cu un ziarist de la o publicație locală și cu șeful miliției economice, maiorul Mircea Bucur (ajuns ulterior șef al IPJ Brașov) au trecut la…verificări. Reportajul realizat în ianuarie 1990 și descoperit de cei de la Cineclic ar trebui să fie extrem de sugestiv pentru cei care au uitat cum este să trăiești într-o țară absolut izolată.
