Vlad Neagu este născut și crescut în Brașov, dar după terminarea facultăţii de Inginerie a Lemnului din Braşov s-a mutat la București, cum povestește cu umor pe site-ul facutedinlemn.ro
„M-am mutat în București să fiu inginer, că vezi Doamne, umblă câinii cu covrigi în coadă pe-acolo. După o vreme, mi-am dat seama că tot Brașovul mi-e mai drag, așa că am făcut cale-ntoarsă spre munți și aer curat”.
De câţiva ani s-a întors la pasiunea care îi creştea în subconştient şi a început să dezvolte Făcutedinlemn, un brand care a trecut de la un hobby făcut cunoscut prin intermediul reţelelor de socializare la o mică afacere dezvoltată în timpul liber.
„Visul meu din acest moment este, ca al oricărui om pasionat, de a transforma această pasiune în timp într-un job full-time, din care să pot să mă întreţin şi pe mine, dar şi pe familia mea”, a povestit Vlad Neagu în cadrul emisiunii ZF Afaceri de la Zero.
Drumul în antreprenoriat nu a fost uşor pentru că, deşi urmase o facultate din domeniu, nu ştia cum să înceapă.
„Primul contact cu strungul de lemn, a fost un filmuleț de pe YouTube, pe care l-am văzut prin anul 2018. Am rămas hipnotizat și nu am putut lăsa telefonul din mână până nu s-a terminat. De atunci am început să urmăresc obsesiv filmulețe cu acest meșteșug – woodturning, iar în mintea mea știam deja că vreau și eu să fac asta, nu doar să-i văd pe alții cum fac. Pentru că am cunoștințe și rude în zone rurale, care se încălzesc înca la soba pe lemne, mi-am zis că jumătate este rezolvat – mi-am asigurat materia prima. Ca și cum aș fi găsit pe jos un ștergător de parbriz și m-am gândit că acum trebuie să mai fac rost doar de restul mașinii” explică brașoveanul pe făcutedinlemn.ro
„Am fost norocos că aveam o magazie în spatele curţii. Ulterior mi-am mai cumpărat un strung şi nişte dălţi. Cred că am început cu un buget de circa 2.000-2.500 lei. În timp, ca orice pasiune începe să devină mai costisitoare, îţi doreşti mai mult, vrei produsele să fie mai bune şi aparatele mai performante, astfel încât acum mi-ar fi greu să fac un calcul, dar cred că am trecut de 7.000-8.000 euro investiţi”, spune Vlad Neagu în emisiunea ZF.
Bineînţeles că încă nu s-a oprit contorul, spune Vlad, încă face investiţii în dezvoltarea atelierului. Făcutedinlemn are acum în portofoliu o gamă largă de produse, de la cutii cu capac, până la boluri de lemn, desfăcătoare de bere, dar şi vaze şi ceasuri din lemn. Produsele sunt disponibile pe site-ul propriu făcutedinlemn.ro, dar Vlad Neagu este prezent cu acest brand şi pe reţelele de socializare Facebook şi Instagram.
„Am fost în trecut şi la târguri, acum nu mi-a mai permis timpul şi faptul că m-am mutat din Bucureşti în Braşov iarăşi a adus o oarecare piedică, pentru că am fost ocupat cu alte lucruri. Și în Braşov piaţa de târguri este puţin mai redusă, nu sunt atât de multe târguri precum sunt în Bucureşti”.
Printre comenzile mai importante primite a fost şi una de 15 obiecte din lemn venită de la o companie din Cluj care a expus mai multe produse realizate de artizani locali într-o clădire nouă.
„ Îmi place să lucrez la strung, cu lemnul, dar cred că ce îmi place CEL MAI MULT este să salvez lemnul. Să iau un bustean care stă la unul sau la altul, gata să fie pus pe foc, și să-l transform în ceva frumos, care, pe cât posibil, să semene cu o formă de artă. Și mai ales, să dăinuie zeci de ani de-acum încolo”, spune brașoveanul.
Mai departe, el vrea să lucreze mai mult la promovarea brandului, dar şi să cumpere un alt atelier, puţin mai mare.
„Intenţionez să fac mult mai multe bijuterii şi să intru puţin pe piaţa asta a bijuteriilor din lemn şi răşină. De asemenea, vreau să mă ţin un pic mai mult de treabă, să fiu mai consecvent în postările de pe social media. Mi-am dat seama că degeaba sunt postări, dacă nu există engagement cu publicul ţintă”.