Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, marţi, cererea lui Călin Georgescu de suspendare a deciziei CCR pentru anularea alegerilor prezidenţiale din 2024. Votul a fost unanim, potrivit informațiilor Mediafax.
Anunţul a fost făcut printr-un comunicat ocial transmis de CEDO, în care se menţionează că această cerere de măsuri provizorii se află în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curţii. În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenţie care, dat fiind natura sa, nu ar putea reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea repusă în situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător. În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanţe excepţionale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părţilor sau pentru buna desfăşurare a procedurii.
Totodată, Curtea a menţionat că a decis sa nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate.
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale. Potrivit documentului consultat de G4Media, Călin Georgescu cere Curții Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze turul doi al prezidențialelor în care s-au calificat el și Elena Lasconi.
Călin Georgescu invoca dreptul la alegeri libere, încălcat prin suspendarea turului doi și invalidarea voturilor fără probe concludente; lipsa unui proces transparent și consultativ care contravine dreptului la un proces echitabil; lipsa unui mecanism național de contestare a deciziei CCR.
Reamintim că pe 31 decembrie 2024, judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.