Săcelenii sunt invitați vineri în Piața Libertății pentru a sărbători Unirea Principatelor Române printr-o ceremonie militară, religioasă și civilă. Ceremonia va avea loc la Monumentul dedicat soldaților săceleni căzuți pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, iar edilii au apelat la o firmă organizatoare de evenimente pentru „recuzita” aferentă ceremonialului.
De altfel, după ce se va dansa Hora Unirii, toți cei prezenți vor primi și câte o plăcintă din partea autorităților, iar militarii care vor defila vor fi recompensați cu câte o porție de mâncare. Pentru aceste servicii, coroanele ce vor fi depuse la monument, precum și sonorizare, edilii vor plăti firmei For Nice Events 12.600 de lei, fără TVA, în conformitate cu anunțul de atribuire a contractului postat pe platforma de licitații publice. Firma va asigura cele necesare și pentru slujba religioasă, respectiv colivă, colaci vin și lumânări.