Mai sunt trei luni până la Paște, iar în ferme au apărut deja primii miei. În aceste condiții, mulți dintre ei vor avea și 25 de kilograme sau chiar peste, în prag de sărbătoare.
Chiar dacă nu a trecut mult timp de la sărbătorile de iarnă, unii români au început deja să se pregătească pentru masa de Paște. La ferme au apărut deja primii miei, care o să crească semnicativ în greutate până când o să e sacrificați.
Pentru perioada Paștelui, ciobanii spun că în general prețurile o să fie la nivelul celor de anul trecut. În viu, mielul se vinde cu 20-22 de lei pe kilogram, în timp ce carcasa ajunge la 40-50 de lei pe kilogram.
Nu doar prețul îi interesează pe mulți oameni atunci când aleg mielul perfect pentru masa de Paște, ci și greutatea acestuia. Bucătarii spun că, pentru a obține o friptură perfectă, mielul nu trebuie să aibă mai mult de 11 kg. Este important ca animalul să nu aibă mai puțin de 2 luni, dar nici să nu fie fătat de prea mult timp. Totuși, pentru că la unele ferme au apărut deja mieii, unii dintre aceștia ar putea să ajungă chiar și la 25 de kilograme până în perioada Învierii.
„Ar trebui să aibă undeva între 10-12 kg. Ce depășește, va face carnea mult mai tare și împiedică procesul de gătire rapidă. Având în vedere că e un miel tânăr, nu are nevoie de multe, poți să-l gătești rapid și e foarte gustos”, a explicat la Știrile Protv bucătarul Radu Moldovan.