Şeful Serviciului Salvamont şi Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Simon László, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că sunt funcţionale pârtiile de pe domeniile schiabile Băile Harghita, Topliţa, Harghita Mădăraş, Pasul Bucin, dar şi cele din Pasul Pângăraţi, de la Homorod, Ciumani şi din zona Ghimeş.
În judeţul Harghita sunt deschise toate traseele turistice, iar cei care doresc să facă drumeţii sunt sfătuiţi să îşi planifice traseele dorite în funcţie de nivelul de pregătire, să folosească echipamente corespunzătoare, să se informeze cu privire la starea traseelor şi condiţiile meteo, să aibă la ei o trusă de prim ajutor, să folosească aplicaţiile telefonice pentru orientare în teren, să parcurgă traseele în grup şi să nu-şi părăsească coechipierii cu care pornesc la drum.
Salvatorii montani harghiteni asigură asistenţă pe majoritatea pârtiilor din judeţ, putând interveni prompt şi în alte zone, la solicitări.
În cadrul Serviciului Public Salvamont şi Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita îşi desfăşoară activitatea 10 angajaţi şi peste 160 de voluntari.