Un schior a căzut într-o râpă în zona pârtiei Clăbucet din Predeal. Elicopterul SMURD Brașov și echipajele Salvamont au intervenit de urgență.
„Astăzi, pe pârtia Sub Teleferic din Predeal, un bărbat de aproximativ 35 de ani a suferit un accident grav în timp ce schia. Din primele informații, acesta a pierdut controlul schiurilor, probabil din cauza vitezei, și a căzut. În urma căzăturii, bărbatul a fost proiectat aproximativ 10-12 metri în pădure, unde s-a lovit de un copac.
Cinci salvatori montani din cadrul formației Salvamont Predeal, din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Braşov, au intervenit prompt la fața locului. După acordarea primului ajutor victima a fost transportată la baza pârtiei. Echipajul medical de urgență sosit la fața locului a preluat pacientul, care a fost intubat și pregătit pentru transport aerian. Ulterior, bărbatul a fost transferat cu un elicopterul SMURD din cadrul POA Brașov la o unitate medicală specializată.
Accidentul evidențiază importanța respectării regulilor de siguranță pe pârtie, adaptării vitezei la condițiile meteorologice și de vizibilitate, alegerii corecte a dificultății pârtiilor în funcție de experiență și pregătirea fizică, precum și necesitatea purtării echipamentului de protecție”, a declarat Sebastian Marinescu, directorul Serviciul Public Județean Salvamont Brașov.