CFR Călători continuă să facă „ajustări” ale curselor din toată țara. După ce pe 13 ianuarie au fost anulate mai multe curse, așa cum vă informa Biz Brașov aici, transportatorul de stat vine cu un nou lot de trenuri care vor fi scoase din cursă.
Pe lângă rutele București-Giurgiu (traseu redeschis în 2024, după 19 ani de întrerupere), București-Urziceni sau București-Târgoviște, CFR anulează și trenuri pe raza Regionalei CFR Brașov.
Astfel, trenul IR 1632 Brașov-București va fi anulat începând cu data de 20 ianuarie, fără a se anunța un anumit moment de revenire la această cursă.
Anulările de curse feroviare vor afecta serios și pe locuitorii din Odorheiul Secuiesc. În momentul de față, prin gara din Odorhei trec doar patru perechi de trenuri pe zi, dintre care trei fac legătura cu Sighișoara, iar al patrulea se oprește la Cristur. În urma măsurilor de anulare, vor rămâne doar două perechi de trenuri pe zi. Și așa, numărul lor fusese redus semnificativ încă din 2015, de la retragerea Regiotrans (acum Regio Călători). Astfel încât, locuitorii din Odorhei vor apela din nou la microbuze.
În total, la nivelul SRTFC Brașov vor fi anulate nu mai puțin de 37 de trenuri. Lista lor completă o puteți consulta în facsimilele alăturate.
Conform clubferoviar.ro, aceste anulări fac parte dintr-un plan de reducere a cheltuielilor CFR Călători:
„Conducerea SNTFC CFR Călători face economii anulând sute de trenuri în toată țara, însă această măsură s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva sa. Neasigurând numărul de trenuri stipulate în Contractul de servicii publice, se va diminua și valoarea compensației primate de la stat. Ce va lua pe mere va da pe pere, dar de suferit va avea mobilitatea cetățenilor”, scriu cei de la publicația citată.