În transporturile aeriene, la nivel mondial, există 2 sezoane: cel de vară (31 martie-sfârșitul lunii octombrie) și cel de iarnă (octombrie-sfârșitul lunii martie).
La trecerea la unul dintre cele 2 sezoane, companiile aeriene își pot schimba destinațiile sau frecvența zborurilor pentru destinații deja folosite.
Deocamdaă, pentru Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav este o singură modificare: Wizz Air crește frecvența zborurilor spre Londra-Luton la 5 curse săptămânale. Pe perioada sezonului de iarnă, Wizz a avut 4 zboruri săptămânale, dar în timpul sărbătorilor de Crăciun, compania low cost maghiară a crescut frecvența la 6 zboruri pe săptămână spre și dinspre Londra.
„Partenerul nostru Wizz Air crește frecvența zborurilor pe ruta Londra – Brașov.
În orarul de vară vor fi operate 5 zboruri pe săptămână Londra LTN – Brașov GHV – Londra LTN, în perioada 31 Martie 2025 – 26 Octombrie 2025”, au anunțat cei de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.
Zborurile vor fi luni, miercuri, joi, vineri și duminică.
La acest moment, Wizz Air este singura companie aeriană care mai zboară de la și la Brașov, după plecarea, pe 10 ianuarie, a celor de la Fly Lili.
Se anunță mai multe chartere de vacanță pe timpul verii decât anul trecut iar responsabilii de la Aeroport și Consiliul Județean Brașov spun că sunt în negocieri cu mai multe companii pentru a le atrage la AIBG.