Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, după ce doi conducători auto, care se aflau sub influența alcoolului, au fost implicați în accidente rutiere.
Aseară, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Biroul Rutier au intervenit la intersecția străzilor Uranus și Saturn, la locul producerii unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea autoturismul, o femeie, de 43 de ani, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și astfel ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care staționa. În urma impactului, autoturismul staționat a fost proiectat în alt vehicul, care de asemenea staționa pe bulevardul Saturn.
„În continuare, femeia a fost testată de polițiști pentru consumul de alcool, iar pentru că rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fost transportată la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei. Față de cele constatate, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.