Satul Viscri este asociat cu vizitele anuale ale regelui Charles în țara noastră. Biserica fortificată sau Cetatea Viscri este atracția satului.
Viscri (ger. Deutschweißkirch) este unul dintre cele șapte sate cu o biserică fortificată declarate ca situri al Patrimoniului Mondial UNESCO. Satul este situat în apropiere de Rupea și poate fi accesat prin parcurgerea drumului de 7 kilometri intersectat cu Dacia. Biserica fortificată „veghează” asupra întregului sat, aceasta fiind situata în punctul strategic, deasupra satului, potrivit datelor de pe site-ului oficial al bisericii fortificate.
Aceleași date arată că cercetările arheologice de la începutul anilor `70 au arătat că actuala biserică încorporează părți ale unei biserici construite de către o comunitate secuiască de la începutul secolului al XII-lea, înainte de venirea comunității saxone. Această primă biserică era o biserică mică de tip sală, cu o absidă semicirculară. În secolul al XIII-lea, s-a construit un donjon în partea de vest a bisericii, corul ajunge a fi extins spre est și, la scurt timp se prelungește si interiorul bisericii până la turn.
Într-o a treia faza de construcție, spre finalul celui de-al XV-lea secol, se transforma într-o biserica fortificata, turnul de vest si corul fiind dotate cu un gang de apărare. În secolele XVI si XVII urmează sa fie ridicat si zidul dublu. La zidurile de apărare se mai lucra si de-a lungul celui de-al XVII-lea secol, așa cum reflectă și inscripțiile.
Deși biserica nu este nici mare (se numără printre micile biserici fortificate), nici impresionantă din punct de vedere al operelor de artă și al mobilierului din interior, putem spune ca esența bisericilor fortificate poate fi mult mai vizibilă în această clădire simplă si modestă, unde toate elementele esențiale se găsesc într-un spațiu relativ mic. Condițiile de trai precare si „izolarea” acestei comunități si-au lăsat si amprenta asupra acestui monument impresionant care, poate doar pentru câteva momente, vă va putea oferi „experiența atemporalității”, arată informațiile de pe site-ul oficial.
Un bilet de intrare în Biserica Fortificată Viscri costă 15 lei pentru adulți și 8 lei pentru copiii cu vârste peste 6 ani, studenți și pensionari peste 65 de ani.