Duminică dimineața, în jurul orei 8:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Biroul Rutier au intervenit pe Calea București, în apropierea intersecției de la Trei Alimentare, la locul producerii unui accident rutier, soladat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că unul dintre conducătorii auto, respectiv un tânăr, de 21 de ani, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de vehiculul care circula în fața sa și astfel ar fi intrat în coliziune cu acesta.
„Ca urmare a incidentului, tânărul a fost testat pentru consumul de substanțe interzise, iar pentru că rezultatul a indicat prezența în organism a unor astfel de substanțe, a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate a confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Față de cele constatate, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.