Compania Fin-Eco care operează depozitul ecologic de deșeuri al Brașovului a început demersurile de amenajare a celei de-a V-a celule, din cele șase proiectate, în contextul în care celula aflată în exploatare se va apropia de gradul maxim de umplere într-un an.
În vederea autorizării lucrărilor, unu dintre principalele avize este cel de Mediu, iar documentația tehnică a fost depusă pentru avizare la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Potrivit acesteia, valoarea totală a investiției va fi de 16.234.807,87 lei (inclusiv TVA), iar lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 12 luni, urmând să se efectueze amenajări pe o suprafață de 32.520 mp. Celula efectivă în care se vor depozita deșeuri va avea o suprafață de 24.000 mp, restul terenului fiind alocat drumurilor și platformelor.
„Lucrările de construire constă în excavarea până la adâncimea de cca. 21 m sub nivelul actual. În urma realizării săpăturilor pentru realizarea celulei V, pământul și agregatele minerale rezultate vor fi folosite ulterior ca material de acoperire a deșeurilor depozitate, dar pot fi și comercializate ca resursă minerală pentru construcția de drumuri, drenaje, prin eliminarea primului strat de covor vegetal și a terenului argilos-bolovănos. Cantitatea de resurse identificate ce pot fi exploatate este de 431000 mc. Pentru colectarea apelor din precipitaţii, pe perimetrul celulei V, la partea superioară a acesteia, se va amenaja în aceasta faza un șant din săpătură, urmând ca odată cu realizarea lucrărilor de închidere finală a celulei, acesta să fie și betonat. Canalul betonat va avea o secțiune trapezoidală cu baza mică de 0,45 m baza mare de 1,65 m și înalțimea de 0,80 m. Șanțul de scurgere a apelor pluviale se va racorda la șanturile perimetrale existente în incinta depozitului. Apa din acest canal, necontaminată, se evacuează în pârâul Durbav”, se explică în documentația tehnică.
Ce capacitate va avea celula V
Capacitate proiectată de depozitare în celula V (debleu+rambleu) este de cca. 950.000 mc, respectiv cca. 760.000 t (la o densitate medie a deşeurilor compactate de 0,8 t/mc).
Suprafața totală a Depozitulului ecologic zonal Brașov este de 26,82 ha, prima celulă, care a fost închisă în 2020 împreună cu cea dea doua având o suprafață de 3,55 ha, a doua de 2,42 ha, a treia 2,25 ha (cu depozitarea sistată și lucrările de închidere în derulare) și a patra 2,4 ha, aflată în operare.
„Diminuarea capacității de depozitare pe celulele care urmează să se mai realizeze, V şi VI, nu reprezintă o alternativă la proiectul de construire a celulei V, ci o abordare strategică de diminuare a cantităților de deșeuri care ajung la depozitare pentru atingerea obiectivelor prevăzute de legislația națională și europeană”, se mai precizează în memoriul depus de către operatorul rampei la APM Brașov.
Un comentariu
Să vă duceți la balamuc ,o să murim de la miros!