Edilii predeleni și-au propus să facă puțină „curățenie” la capitolul vegetație și să „lumineze” zona stadionului, unde Compania Națională de Investiții ar urma să amenajeze două terenuri, unul exclusiv de fotbal, iar unul pentru alte sporturi, al căror cost este estimat la peste două milioane de euro.
În total, 63 de pomi cu diametrul de peste 30 de centimetri vor fi doborâți, ținând cont că au o înălțime destul de mare și pot afecta viitoarele amenajări. Pentru derularea lucrărilor a fost semnat un contract în valoare de 13.390 de lei fără TVA, respectiv 15.934,1 lei cu TVA. Serviciile vor fi asigurate de Fortur Prod SRL din Moieciu.
Volumul de masă lemnoasă exploatată va fi de aproximativ 103,25 metri cubi.
Stadionul din Predeal a fost dărâmat încă din 2023, însă Compania de Investiții nu a inclus de lista de priorități lucrările la noua bază, astfel că terenul a rămas viran în ultimii ani.
Un comentariu
Tăiem brazi cu nemiluita și vrem să mai avem temperaturi negative iarna și zăpadă? Să se uite la soarta pârtiei Kalinderu. Distrugerea arborilor va avea consecință finală… reimpadurirea pârtiilor (acestea devenind inutilizabile). Spor la treabă !