Un echipaj de poliție rutieră a vrut să oprească o mașină, care circula pe strada Zizinului din Brașov. Pentru că șoferul a încercat să se sustragă controlului și nu a oprit la semnal, polițiștii au început să urmărească autovehiculul care, în cele din urmă, a fost oprit într-o altă intersecție din oraș.
„La volanul auturismului polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Brașov, care nu a putut prezenta pentru control permisul de conducere. Astfel, aceștia au procedat la interogarea bazei de date e-DAC, de unde au stabilit, pe loc, că cel identificat are permisul de conducere reținut și nu are dreptul de a conduce valabil, ca urmare a unei alte infracțiuni de conducere a autovehiculului sub influența alcoolului, săvârșită anterior.
De asemenea, polițiștii au mai observat că bărbatul prezenta indicii ale consumului de alcool și de substanțe interzise, așa că a fost testat în acest sens, iar rezultatul aparatului a indicat o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testul efectuat pentru depistarea consumului de substanțe a identificat prezența a două substanțe interzise.
Având în vederea faptul că testarea cu aparatul din dotare constituie doar un indiciu asupra consumului de substanțe, bărbatul identificat a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
Bultetinul de analiză toxicologică, emis ulterior de către Institutul de Medicină Legală, a confirmat prezența în organismul conducătorului auto a substanțelor identificate inițial, astfel că, în cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare pelală”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.