Daca esti in vacanta in zona Bran-Moieciu-Zarnesti si vrei sa faci o drumetie lejera pe munte, atunci Prapastiile Zarnestiului sau Cheile Zărneștilor este locatia potrivita pentru tine. Este vorba despre o arie protejată care se întinde pe aproape 110 hectare. Acest loc se află la aproximativ 200 de kilometri de Capitală, în comuna Moieciu din județul Brașov.
Cei care doresc să ajungă cu mașinile la Cheile Zărneștilor o pot face pe DN1, urmând ruta Predeal-Pârâul Rece-Zărnești. Din orașul Zărnești mai sunt de parcurs aproape 7 kilometri pe Drumul Județean 112G, până la Cheile Zărneștilor, situate în vestul satului Măgura.
Turiștii sunt copleșiți de frumusețea peisajului din inima munților
Peisajele oferite de această zonă sunt de-a dreptul spectaculoase, Cheile Zărneștilor fiind străbătute de valea râului Mare, care în unele locuri dispare în calcarele trecătorii, pentru ca ulterior să apară iarăși la ieșirea din chei. Vegetația montană completează atmosfera de basm a acestui loc. Astfel, mulți dintre cei care ajung aici susțin că este mult mai frumos decât în deja celebrele stațiuni Sinaia, Poiana Brașov sau Bran, scrie bugetul.ro.
Deoarece este o arie protejată din Parcul Național Piatra Craiului, turiștii care ajung la Cheile Zărneștilor trebuie să lase mașinile la mai multe sute de metri de intrarea în chei și să plătească o taxă de acces de 10 lei de persoană. Plata poate fi făcută online, prin SMS sau direct la bariera de acces.
„Cheile Zărneștilor se pot parcurge în aproximativ două ore fără dificultate de către oricine, cu mențiunea că trebuie să evitați pantofii cu toc și șlapii. Cu puțină șansă, puteți vedea și capre negre în zonă. Accesul se face foarte ușor, pe un drum forestier de unde încep mai multe trasee de drumeții. Canionul săpat în stânci de-a lungul mileniilor seamănă extrem de mult cu Cheile Bicazului. În total, traseul are în jur de opt kilometri, putând fi parcurs atât pe jos fără probleme, cât și de pasionații de ciclism. Peisajele sunt minunate la tot pasul. Accesul se face cel mai ușor prin orașul Zărnești, urmând traseul strada Râului – Valea Prăpăstiilor. Este preferabil să lăsați mașina în zona numită Fântâna lui Botorog, iar de acolo mai aveți de parcurs mai puțin de trei kilometri pe jos”, a declarat ghidul Marius Ștefănescu.