În municipiul Braşov vor fi deschise două farmacii care vor lucra non-stop în noaptea de Revelion şi în prima zi a anului 2025, au anunţat reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Braşov.
Este vorba despre farmaciile de pe Iuliu Maniu 49 şi Griviţei 67. De asemenea, în Braşov, mai multe farmacii vor avea program de lucru prelungit: cele de pe Republicii 27, (între orele 10 şi 21), Uranus 14, (între orele 8 şi 22), şi Iuliu Maniu 68, (între 10 şi 22).
În județ, doar la Făgăraş mai este o farmacie deschisă non-stop, cea de pe Bulevardul Unirii 6B.
Din 2 ianuarie, majoritatea farmaciilor din municipiu şi judeţ se vor redeschide cu program scurt sau program normal.