Când România toață se pregătea de primul Revelion liber, Revoluția încă făcea victime. Chiar dacă noi aveam să aflam despre asta mulți ani mai târziu. E vorba despre un incident încă învăluit în mister. Pentru că nu a existat niciodată vreun raport oficial care să spună clar că avionul Tarom care s-a prăbușit într-o pădure de lângă Dâmbovița a fost doborât intenționat. La bord erau 6 membri ai echipajului și un singur pasager – un jurnalist străin care ducea într-o geanta aproape toate fotografiile și filmările făcute de colegii lui, la Revoluția din România. Se pare, imagini care ar fi spus adevărul despre ce s-a întâmplat în acel decembrie 89.
Era 28 decembrie 1989. România abia începea să respire aerul libertăţii. Din 22 niciun avion nu mai decolase şi nu mai aterizase la Otopeni. Din motive de securitate. Până în acea dimineaţă de 28.
„Pe considerenţe umanitare s-a comandat o cursă pentru Belgrad de unde să se aducă sânge şi plasmă pentru răniţii din Revoluţie. Din cate ştiu Iliescu a comandat acel zbor, dar din considerente umanitare”, a declarat Marian Covache, fost pilot.
Toţi şi-ar fi dorit să urce la bord. Era o cursă pentru care, la acea vreme, piloţii primeau 3 dolari şi 60 de cenţi.
Misterul avionului TAROM care s-a prăbuşit pe 28 decembrie 1989
Aeronava AN 24 era pregătită pe pistă. La fel şi echipajul, format din 6 membri. În ultima clipă află toţi, cu surprindere, că la bord va urca şi un pasager. Unul singur.
„Am discutat cu fetele de la îmbarcare care mi-au spus că pasagerii au fost îndepărtaţi de la cursă, cursa nu se executa şi totuşi un singur pasager a fost îmbarcat. A fost lăsat să se urce”, a declarat un martor.
Citiți mai multe detalii, pe observatornews.ro.