În perioada sărbătorilor de Crăciun, vor fi mobilizați pe străzi zilnic peste 250 de polițiști și peste 120 de autospeciale. „Forţele din cadrul structurilor de ordine publică, aflate în serviciu, vor desfășura activități de prevenire și descurajare a celor care intenţionează să tulbure liniştea publică, dar şi pentru combaterea faptelor antisociale și de impunere fermă a legii, atunci când vor fi constatate încălcări. Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice din judeţ vor fi la datorie poliţiştii structurii de Poliţie Rutieră. Astfel, în intervalele în care se preconizează un trafic cu valori ridicate, precum şi în funcție de condițiile atmosferice sau de evoluția valorilor de trafic, polițiștii vor interveni pentru a gestiona situaţiile care pot crea blocaje sau timpi mari de aşteptare. Totodată, se vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, precum si cele de testare a conducătorilor auto în ceea ce priveşte consumul de alcool sau al altor substanţe interzise”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov vor asigura măsurile de ordine publică, atât în trenurile de călători, cât și în stații și triaje de cale ferată.
Recomandările oamenilor legii pentru sărbători liniștite
– Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu sau telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate, la cumpărături, în piaţă, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare;
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
– Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victime al infracţiunilor de tâlhărie;
– Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele;
– Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic;
– Conducătorilor auto că le este interzis să conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive; de asemenea, le recomandăm să conducă prudent, fără bruscarea comenzilor autovehiculului, să se asigure temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre, să evite depășirile care, în condiții de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase și să respecte regimul legal de viteză prevăzut pentru fiecare sector de drum pe care se deplasează;
– Totodată pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate şi numai după o temeinică asigurare, ori la culoarea verde a semaforului electric; de asemenea, le reamintim că este interzis să staţioneze pe partea carosabilă.
Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat polițist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!