Dacă nu te-ai mobilizat din timp pentru o vacanță în țară sau în străinătate sau dacă încă n-ai găsit varianta potrivită pentru noaptea dintre ani, iată o listă de locuri frumoase care ți-ar plăcea.
BUCUREȘTI
Balls
Balls rămâne unul dintre cele mai iubite locuri din Capitală, atât pentru mâncarea onestă și bună, cât și pentru vibe-ul relaxat pe care-l oferă. Așa cum povestește Ala Dumitrache, prima oară și-a deschis porțile în mai 2019, în Dorobanți, apoi s-au mutat pe Elisabeta, iar în cele din urmă au găsit și „destinația finală”, pe Dacia 112, unde au „mothership-ul” în prezent.
Aici au ocupat un spațiu care pe timpuri găzduia un business al domnului Urzică, „primul sau printre primele magazine cu chestii „de firmă” din anii 1990”, după cum explică Ala. Localul are un design semnat de Laura Paraschiv, iar perioada de renovare a durat 70 zile, „un efort imens al întregii echipe, sub diverse presiuni”. Și încă mai au de finisat unele detalii, cât și terasa alăturată spațiului.
În noaptea de Revelion, Balls rămâne deschis, iar Ala povestește cum nu organizează o petrecere, deoarece nu au nici DJ, nici Dan Negru, nici entertainment. „E prima oară pentru noi, și mi-am dorit să ținem restaurantul deschis pentru cei care nu fac mare tam-tam din noaptea asta, o seară normală, în mod excepțional prelungită până spre dimineață, dar nu prea mult, că pe 1 suntem deschiși de la 13:00”, zice ea.
POIANA BRAȘOV
Swissôtel
În Poiană s-a deschis recent un hotel superb, Swissôtel Poiana Brașov, care-ți oferă un pachet de Revelion complet – trei nopți de cazare cu mic dejunuri gourmet, o cină festivă cu preparate rafinate și băuturi premium, muzică live pentru o atmosferă de sărbătoare și un brunch relaxant de Anul Nou.
Este primul hotel de 5 stele din Poiana Brașov, iar design-ul îmbină eleganța elvețiană cu influențele locale transilvănene. Dacă vrei să te răsfeți după un an greu și ai buget destul de generos, atunci poți alege experiența asta.
Swissôtel are și o față decorată spectaculos, unde creativitatea lui Nicu Bocancea completează eleganța italiană a Ferrero Rocher. Simplu fie spus, exteriorul arată ca o cutie de bomboane și este o minunăție de admirat, așa că poți trece să-l vezi, chiar dacă nu alegi să petreci aici.
Citiți mai multe detalii, aici.
Un comentariu
Da, in Poiana Brasov noul si elegantul Swissôtel de 5 stele parca este desprins din poveste, in fiecare balcon cu un bradut luminat cu instalatii cu sute de beculete si si o sfera uriasa care simbolizeaza pralina Ferrero Rocher. Toti brazii din fata hotelului sunt decorati cu instalatii luminoase superbe. Este foarte frumos.