Avortul, un subiect delicat și profund personal, a fost transformat în instrument de politică demografică în România comunistă. Decretul 770, emis în 1966 de regimul dictatorial condus de Nicolae Ceaușescu, a interzis întreruperile de sarcină, vizând creșterea accelerată a populației României.
Interdicțiile impuse au generat decenii de suferințe grave, mii de decese și traume care au distrus familii și destine.
Conform Decretului nr. 770 din 1 octombrie 1966, avortul era permis doar în situații considerate „excepționale”, când viața femeii era pusă în pericol, iar sarcina apărea în urma unui viol sau incest ori dacă femeia trecea de 45 de ani și era deja mamă a patru copii. Decizia de a renunța la făt aparținea unei comisii medicale instituite prin hotărârea comitetului executiv al sfatului popular regional sau din municipiile București și Constanța. Cu toate că se întâmpla ca viața femeii să atârne de un fir de ață, medicii implicați în întreruperile de sarcină aveau datoria să se justifice în fața procurorilor, orice încălcare a legii fiind considerată infracțiune. Femeile care recurgeau la avorturi clandestine, fie pe cont propriu, fie cu ajutorul unor doctori, riscau pedepse dure cu închisoarea, la fel ca și cei care le asistau.
A stat în spital fără apă și mâncare
În vremurile tulburi ale comunismului, când libertatea de a alege era garantată de Constituție, dar nu exista în realitate, doamna Anica, o brașoveancă ajunsă acum la vârsta de 71 de ani, își amintește suferința cumplită trăită de prietena ei, care a recurs la un avort clandestin. Încă de la depistarea sarcinii, prietena Anicăi a încercat prin diferite metode să întrerupă evoluția fătului. A reușit extrem de târziu, abia în luna a șasea, potrivit Libertatea.
De frica autorităților și a sistemului represiv, a păstrat copilul neînsuflețit în pântec încă 45 de zile. Întrucât starea ei de sănătate se înrăutățea de la o zi la alta, iar corpul emitea un miros de „putrefacție”, a luat decizia să meargă la spital. Femeia s-a lovit acolo de tratamentul rece și insensibil al personalului medical. Timp de trei zile a fost ignorată, fără să primească apă sau mâncare, asta până în momentul în care a întâlnit un doctor dispus să o ajute după ce i-a oferit o sumă considerabilă de bani, echivalentă a trei salarii de atunci, după cum a povestit pentru Libertatea Anica.
Un medic care acționa ca un… măcelar
Toată procedura medicală a fost realizată fără anestezie, iar medicul extrăgea și îi arăta fără milă bucăți din fătul intrat în putrefacție. În acest timp, ea s-a mușcat de mână până la sânge pentru a încerca să-și distragă atenția de la durerea provocată de intervenția primitivă. Alături, în salon, îi era o altă pacientă trecută printr-o experiență devastatoare (și-a întrerupt sarcina cu ajutorul unui polonic). Colega de salon a murit din cauza complicațiilor. Recuperarea prietenei doamnei Anica, povestește acum femeia din Brașov, a fost extrem de dificilă și dureroasă. Securitatea o presa continuu cu întrebări insistente. Potrivit doamnei în vârstă de 70 de ani, tânăra ar fi refuzat să mărturisească cine a ajutat-o.
Avort spontan făcut cu andrelele
Viorica din orașul Zărnești, ajunsă acum la vârsta de 68 de ani, este mama a două fete născute în perioada comunistă. A acceptat să vorbească despre vremurile care au îngrozit mai multe generații de femei în România. Spune că n-a trăit pe propria piele o întrerupere de sarcină, dar că a cunoscut femei care au făcut închisoare, s-au confruntat cu probleme de sănătate sau au murit din cauza avorturilor clandestine. Își amintește că era în anii ‘80 când verișoara ei de 33 de ani a rămas însărcinată cu al patrulea copil. Sub presiunea legii și a fricii de Miliție, tânăra și-a străpuns fătul cu andrele, încercând să forțeze un avort spontan.
Tentativa disperată i-a cauzat o infecție, transformată ulterior în septicemie. În final, femeia a murit, iar în urma ei au rămas trei orfani și ecoul amar al cuvintelor mamei sale, care-i reproșa că face copii „ca iepuroaica”. O altă poveste istorisită de doamna Viorica aduce în prim-plan drama unei mătuși, însărcinată în luna a șasea. Pe parcursul sarcinii a avut în permanență certuri tensionate și interminabile cu soțul ei.
„Sper ca acele timpuri să rămână istorie”
Încercând să-și scutească viitorul copil de o viață trăită într-un mediu toxic, a luat decizia disperată de a-și întrerupe sarcina singură. Și-a introdus în uter frunze de leandru, plantă cu toxicitate mare, dar tentativa a eșuat, provocându-i, în schimb, o suferință cumplită. S-a recuperat singură, fiindcă teama de a fi descoperită de autorități a fost mai copleșitoare decât frica de moarte.
Moașele care-și abandonau „clientele” Doamna Viorica spune că trăiește uneori cu impresia că toate aceste întâmplări s-au produs într-o altă viață. „Îmi vine greu să cred ce vremuri crude am putut trăi”. Femeia are multe de povestit, dar nostalgia o copleșește. Mai istorisește o singură întâmplare, legată de o vecină cunoscută în zonă pentru ajutorul acordat femeilor decise să facă întreruperi de sarcină ilegale. Una dintre „cliente” a suferit o hemoragie masivă, fiind abandonată în fața ușii locuinței personale. Când autoritățile au aflat, moașa a fost arestată. „Sper ca acele timpuri să rămână istorie, iar voi, fetele din ziua de azi, să nu cunoașteți acest fel de durere fizică și psihică”, încheie doamna Viorica discuția.
Pentru a înțelege mai bine contextul și realitățile acelei perioade, Libertatea a stat de vorbă cu o doamnă doctor ginecolog care a urmat facultatea și a profesat câțiva ani în timpul regimul comunist. Conform dorinței sale, pentru a-i proteja identitatea, nu-i vom dezvălui adevăratul său nume. Doctorița Ionescu (n.r. – pseudonim) spune că regimul Ceaușescu a interzis, în ultimii ani ai dictaturii, specializarea de obstretică-ginecologie în universitățile de medicină din România, considerând că există destul de mulți medici specialiști.
„La începutul activității mele eram medic generalist, pentru că nu aveam voie să dăm nici măcar secundariate și rezidențiate. Toți cei care am terminat facultatea am fost medici de familie. Făceam un stagiu de trei ani în clinicile universitare, apoi eram trimiși la țară sau în circumscripții. Examenele de rezidențiat au putut fi date abia după revoluție, deci nu eram medic specialist atunci, nu eram ginecolog, doar ce am văzut în spital la paciente care se plimbau pe acolo”, istorisește medicul.
Probleme grave de sănătate din cauza întreruperilor de sarcină clandestine
Spune că femeile din perioada comunistă nu aveau cale civilizată prin care să se poată adresa unui medic pentru întreruperea de sarcină: „Dacă aveai motive medicale, până și astea trebuiau să fie extrem de serioase. Pacienta era trecută printr-o comisie în așa fel încât să se aprobe. De multe ori, membrii comisiei spuneau că nu e necesar. Ideea e că ei își doreau să crească natalitatea, dar o puteau face prin alte metode, nu așa, prin interzicerea avorturilor”. Mărturisește că erau foarte multe paciente care îndurau grave probleme de sănătate în urma întreruperilor de sarcină clandestine. Însăși ea a fost martora unui episod traumatizant. A asistat la „măcelul” suferit de prietena ei cea mai bună „Am avut colege și mame ale colegelor noastre care au murit în urma chiuretajelor. Îmi aduc aminte de o prietenă foarte bună, eram în anul 6, trecusem prin stagiul de ginecologie, știam care sunt procedurile și cum se efectuează intervențiile chirurgicale, cum se face sterilizarea, cum ar trebui să fie făcut un chiuretaj în condiții normale.
Colega, pentru că nu putea să țină sarcina, a făcut un chiuretaj acasă, pe masa din bucătărie, cu niște asistente medicale. Am asistat la chestia asta și vreau să spun că, deși mai aveam câteva luni până să devin doctor, mi s-a făcut rău când am văzut măcelul. Nu aveau instrumente, nu lucrau în condiții sterile, s-au apucat să fiarbă instrumentele într-un lighean de bucătărie, fără anestezie, fără nimic. A fost un traumatism pentru mine ce am văzut atunci, mai ales că era prietena mea cea mai bună. Din fericire, ea a trecut cu bine peste asta, deși au fost niște condiții oribile”. Unul dintre cele mai semnificative neajunsuri în regimul comunist a fost lipsa accesului la metode contraceptive sigure și eficiente. „Nu existau metode contraceptive, nici pastile, nici prezervative și nu se puneau nici sterilete”, explică medicul ginecolog. Deși unele paciente reușeau să aducă sterilete din străinătate, folosirea acestora atrăgea riscuri atât pentru femei, cât și pentru medicii care le montau. „Dacă se afla despre doctorii care le acceptau, intrau în mare încurcătură”, povestește specialista, încercând să ilustreze frica pe care o impunea regimul represiv asupra sistemului medical.
O estimare pentru perioada 1958-2008, indică faptul că în România au fost efectuate aproximativ 22 de milioane de avorturi.
