Începând de astăzi, primii comercianți de brazi au început să își expună marfa în piețele agroalimentare din Brașov. Deocamdată, numărul brașovenilor interesați nu este foarte mare, însă se găsesc clienți care vor îns special să le facă o bucurie celor mici mai înainte de Crăciun.
Vânzătorii spun că se așteaptă ca săptămâna viitoare numărul celor care cumpără brazi să crească exponențial, astfel că nu este exclus să avem și o majorare de prețuri, potrivit Radio România Brașov. Astfel, în prezent, prețurile pleacă de la 80 de lei, brazii de aproximativ 2 metri, și ajung la 450 de lei, în cazul celor de peste 4 metri. Marfa autohtonă este mai scumpă decât cea de import.