Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins apelul făcut de fostul ministru al turismului Elena Udrea și au decis că aceasta va rămâne în închisoare.
„Minuta deciziei penale nr. 33 În majoritate, Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 2669/1/2023. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în decizia instanței.
Potrivit magistraților, decizia este una definitivă, scrie adevarul.ro.
Vă reamintim că Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul Târgşor din iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise cu puţin timp înainte de condamnare. Ea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă ea a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.
Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.
Un comentariu
Ghinion, dar macar sa fie recuperat prejudiciul!