Odată cu preluarea mandatului de către noua administrație a Brașovului pe 21 octombrie, în funcția de administrator public al municipiului a rămas tot Adriana Miron, care s-a ocupat de această activitate și în mandatul trecut. De la începutul lunii noiembrie, aceasta devenise și administrator public al orașului Râșnov, astfel că de la începutul anului viitor ar urma să se producă o schimbare la nivelul conducerii Primăriei Brașov.
Potrivit unor surse din cadrul municipalității brașovene, pe această funcție ar urma să fie numit Barabás László, care a fost viceprimar al Brașovului, în mandatul 2016 – 2020 și care în prezent este director general adjunct în cadrul Administrației Apelor Române și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Apa Brașov.
Adriana Miron a fost numită administrator public al municipiului Brașov în 2021, iar până la finalul mandatului lui Allen Coliban a vrut să demisioneze din funcție de cinci ori, fiind întoarsă din drum de fiecare dată de către fostul primar.