Dezvoltatorul brașovean în spatele căruia se află o societate comerciala americană, cu sediul social în New York, a reluat demersurile începute în 2022 în Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru construcția unui ansamblu rezidențial pe strada Carierei din Brașov. Proiectul, ce vizează construcția unor imobile cu 3 subsoluri, parter și 14 etaje, a fost în analiza comisiei în ședința din 12 noiembrie, dar aceasta nu și-a dat acordul nici de această dată/
Astfel, în vederea reanalizării investiției într-o ședință viitoare, dezvoltatorul va trebui să prezinte studiul de însorire realizat în varianta 3D, inclusiv pentru dotările complementare locuirii. De asemenea, se va prezenta soluția de circulație corelată cu dezvoltările din zona adiacentă, între Șoseaua Cristianului, strada Carierei și limita vestică a zonei construite, potrivit raportului Comisiei.
Reamintim că la ședințele anterioare când proiectul a fost în analiză, comisia de specialitate i-a solicitat dezvoltatorului reducerea regimul de înălțime în raport cu înălțimea Dealului Șprenghi, care este zonă protejată.
De altfel, Comisia Zonală de Protecție a Monumentelor Istorice din cadrul Direcției de Cultură l-a obligat pe dezvoltator să facă o descărcare arheologică pe teren înainte de a obține avizul pentru lucrări.
Compania americană mai deține la poalele Tâmpei o firmă care administrează Hotelul Hirscher Residence, dar și o altă companie în domeniul imobiliar, Lake Development, care vrea să construiască blocuri în vecinătatea Lacului Noua.