Administratorii Aeroportului Ghimbav au decis, ieri, prelungirea mandatului directorului general Constantin Albu pentru o perioadă de încă cinci luni, cu condiția ca acesta să înceteze în momentul numirii noului Consiliu de Administrație al companiei care administrează aeroportul.
În luna octombrie, Consiliul Județean Brașov, în calitate de for tutelar al Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav, a fost informat că procedurile de numire a noului Consiliu de Administrație al Regiei Autonome Aeroportul Brașov nu au fost respectate, astfel încât numele „aleșilor” nu pot fi validate și CA-ul nu-și poate începe treaba. Din informațiile Biz Brașov, este vorba despre faptul că anunțul de deschidere a concursului pentru poziția de membru în CA-ul Regiei a fost semnat doar de președintele interimar al CJ Brașov, în loc să fie ca urmare a unei hotărâri de Consiliu Județean, votat în ședință de plen.
De la demararea procedurii de selecție, mandatul Consiliului de Administrație a expirat (pe 28 mai), astfel încât a fost prelungit, conform legii, cu încă 5 luni, până la 28 octombrie 2024. După care, pentru că procedurile de alegere a CA-ului nu au fost finalizate, mandatul a fost prelungit încă o dată, cu 2 luni. Conform OUG 109, legea care gestionează activitatea în acest domeniu, mandatele în CA și cele de director pot fi prelungite de maxim 2 ori, cu 5 și 2 luni, în total 7 luni. Termen care expiră pe 28 decembrie, când aeroportul rămâne fără CA dacă AMEPIP nu vine cu o soluție: refacerea procedurii de selecție a CA-ului.
Lipsa unui director în funcție putea duce chiar până la suspendarea certificatului de operator aerian pentru aeroport, ceea ce înseamnă, practic, închiderea Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav.
Un comentariu
Continua zilele negre cu albu!! Daca tot se umbla la propunerile in CA, ar fi bine ca doar 2 propuneri sa fie mentinute restul, feţe noi (vorba d-ului Bolojan)!