Filarmonica Brașov continuă seria evenimentelor festive dedicate lunii decembrie, oferind publicului experiențe muzicale de neuitat. Joia trecută, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, Filarmonica Brașov a prezentat un concert excepțional, cu un program dedicat muzicii românești. Solistul serii, violonistul Florin Ionescu-Galați, și Grupul de Tulnicărese „Apuseni” au oferit momente unice, care au impresionat profund publicul prezent la Sala Patria.
Joia aceasta: Concert de colinde – Colindul Ceriului
Joi, 12 decembrie, Filarmonica propune evenimentul Colindul Ceriului, deja sold out. Orchestra Filarmonicii Brașov va colabora cu ansamblul coral de muzică veche Anton Pann și grupul vocal de muzică bizantină Anton Pann. Programul serii include colinde vechi și aranjamente inedite semnate de Constantin Răileanu, ale unor colinde precum De trei zile tot venimu, Am plecat să colindăm, Colind bizantin și multe altele, aducând în prim-plan autenticitatea tradițiilor românești.
Marți seară: Recital Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov
În 10 decembrie, în Sala Muzicii de Cameră, Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov® va susține ultimul recital al acestui an. Cvartetul, format din Lucia Neagoe (vioara I), Raluca Irimia (vioara a II-a), Leona Varvarichi (violă) și Ștefan Neagoe (violoncel), va interpreta două capodopere ale muzicii de cameră: Cvartetul nr. 1, op. 11 de Samuel Barber și Cvartetul nr. 3 în Fa major, op. 73 de Dmitri Șostakovici. Acest eveniment promite să fie o celebrare intimă și rafinată a muzicii de cameră, o încheiere ideală a activității cvartetului pentru acest an.
Săptămâna viitoare: Spărgătorul de Nuci
În săptămâna următoare, joi și vineri, Filarmonica brașoveană propune două concerte extraordinare dedicate sărbătorilor de iarnă. Sub bagheta maestrului Tiberiu Soare, Orchestra Filarmonicii Brașov va interpreta celebra lucrare Spărgătorul de Nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, aducând magia Crăciunului mai aproape de inimile celor prezenți. Aceste concerte, ambele sold out, sunt un moment special al lunii decembrie, o combinație de farmec festiv și excelență muzicală.