Polițiștii din Săcele au oprit duminică seara, la ora 21.00, o mașină la volanul căreia se afla o femeie, în vârstă de 47 de ani.
„În timpul verificării documentelor polițiștii au constatat că femeia, aflată la volanul autovehiculului oprit, prezenta indicii ale consumului de alcool, astfel că a fost testată în acest sens, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a acestui rezultat, femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, pentru a se stabili cu exactitate concentrația de alcool din organism.
În cauză a fost întocmit un dosar penal”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.