Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au oprit pe o stradă din municipiul Brașov un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Săcele. După verificarea documentelor, polițiștii au stabilit că autoturismul nu are dreptul de a circula pe drumurile publice, întrucât numerele provizorii atribuite inițial vehiculului erau expirate. Pentru că au observat că șoferul prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,68 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Tot ieri, în jurul orei 10.45, un alt echipaj de poliție din cadrul aceleiași secții de poliție a oprit în trafic, în Brașov, un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitate. Și acest conducător auto a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a indicat prezența alcoolului în aerul expirat, având o alcoolemie de 0,59 mg/l.
Azi dimineață, puțin după miezul nopții, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au oprit un autoturism în cadrul unui filtru organizat pentru verificarea legalității documentelor prevazute de lege. Pentru că șoferul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Săcele, duhnea a alcool, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilitest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitiva, respectiv de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat.
În Poiana Brașov, doar în cadrul unor controale făcute vineri și sâmbătă, polițiștii au identificat 4 conducători auto aflați sub influența alcoolului, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale și s-a dispus reținerea permisului de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată de timp.
Toți cei prinși băuți la volan au acum dosare penale pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Un comentariu
Cu cat veti controla mai mult cu atat mai multi betivi la volan veti gasi.