Una dintre tendințele pieței de consum este aceea de a încuraja cât mai mult comerțul produselor provenite de la producătorii locali. Printre companiile care au adoptat această direcție se numără și PENNY care, încă din 2020, și-a setat un obiectiv ambițios, programul TripluRO. Este vorba despre o inițiativă ambițioasă care are la bază trei criterii importante: produsele 3RO de pe rafturile magazinelor să aibă cu ingredientul principal provenit din România și să fie procesate și ambalate în țara noastră.
TripluRO mizează pe sustenabilitate și susține o economie circulară, care generează mai multă valoare pentru țară, un cost mai mic pentru transport datorită proximității și, implicit, mai multă grijă pentru mediul înconjurător.
Înainte de a cumpăra, citește cu atenție locul de proveniență al fiecărui aliment în parte. Astfel, dacă vrei să te bucuri de cât mai multe bunătăți locale, află că le poți identifica cu ușurință după eticheta cu simbolul 3RO.
Poți opta pentru alimente gustoase marca proprie PENNY, printre care se numără Hanul Boieresc, SuporteRO, Boni de Tot, dar și produse care aparțin altor branduri românești precum Aldis, Caroli, Danone, Cristim, Fragedo, Fox, Napolact, Zuzu, Lays.
Și, pentru că ai la dispoziție o gamă variată, PENNY îți dă și câteva motive pentru care să alegi să cumperi produsele 3RO.
Susții creșterea economiei românești
Fiecare alegere pe care o faci, cumpărând de pe rafturile din magazinele PENNY, din apropierea casei tale, produsele 3RO, reprezintă un pas important în susținerea economiei românești.
Ai produse mereu proaspete
Fiind cultivate în țară, te poți bucura, pe tot timpul anulului, de fructe și legume gustoase, specifice fiecarui sezon.
În plus, aprovizionarea la nivel local reduce costurile de transport și îți oferă posibilitatea de a te bucura de produse proaspete, care ajung mult mai repede în magazin și apoi la tine pe masa.
Pe de alta parte, cu cât vin mai de departe alimentele, cu atât cresc emisiile de carbon. Reducând distantele de la care sunt aduse produsele alimentare, se reduce considerabil poluarea aerului și emisiile de gaze.
PENNY sprijină dorința românilor de a consuma produse benefice întregii comunități, cu un impact pozitiv asupra economiei, societății și mediului înconjurător. De aceea, cu fiecare alegere pe care o facem avem cu toții șansa să facem de 3 ori mai bine pentru România.