Contractul pentru consolidarea unei porțiuni din DN 73A dintre Râșnov și Predeal (zona stației de gaz) a fost reziliat până acum de două ori, astfel că de mai mulți ani pe respectivul tronson se circula cu dificultate, carosabilul fiind reparat doar provizoriu. Contractele au fost reziliate din cauze imputabile constructorilor, iar drumarii sperau în noiembrie că până la jumătatea lunii trecute tronsonul să fie refăcut în întregime.
Acest lucru nu s-a întâmplat, iar în ultimele săptămâni pe respectivul tronson se circula ca pe o veritabilă uliță, după ce s-au format mai multe gropi, cauzate și de schimbările de temperatură, precum și de ninsorile căzute.
Astăzi, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov au anunțat că au demarat lucrările de reparații, iar porțiunea decopertată urmează sa fie reasfaltată în zilele următoare, în funcție de condițiile meteo.