Steluţe argintii pe geamuri, ghirlande colorate, muzică ambientală în spiritul Crăciunului și un miros de proaspăt chiar şi la ceas de seară. De o astfel de atmosferă de sărbătoare au parte braşovenii şi turiştii care călătoresc, în această perioadă, cu unul dintre troleibuzele Regiei de transport în comun Braşov, pe linia 2 Livada Poştei – Rulmentul. Totul i se datorează Mariei, șoferița care conduce troleibuzul.
„Ador spiritul sărbătorilor de iarnă. M-am gândit că ar fi frumos ca lumea să trăiască spiritul sărbătorilor de iarnă, fiind cele mai frumoase sărbători din an. Iar pe vremea noastră, când mergeam la colindat şi toată luna decembrie ascultam colinde în casă, mi se pare că s-au cam dus obiceiurile şi atunci am zis că poate poţi să reînvii cât de cât şi să se bucure şi copiii din ziua de astăzi care probabil nu mai trăiesc ce am trăit noi”, a declarat aceasta, într-o intervenţie la Radio România Braşov.
Gestul şoferiţei, în vârstă de 38 de ani, îi inspiră pe călători. Unii o felicită pentru atmosfera creată, alţii intră în spiritul sărbătorilor cântând în troleibuz, fiind răsplătiţi de Maria cu bomboane.
Un comentariu
Bravo, Maria ! Te felicit pt inițiativă