În vara lui 2023, Serviciul Public Local de Termoficare Brașov semnase un contract în vederea branșării Spitalului Județean, a Colegiului de Științele Naturii Grigore Antipa și a internatului acestuia, la rețeaua de termoficare. Proiectul includea și alte lucrări conexe la rețeaua existentă în zonă și avea o valoare de 9.981.958 de lei cu TVA. Între timp, Serviciul de Termoficare a decis să rezilieze contractul, astfel că proiectul a intrat într-un blocaj.
Constructorul a acționat însă în instanță SPLT, iar judecătorii i-au dat câștig de cauză, astfel că investiția ar urma să fie reluată, după cum au precizat reprezentanții Primăriei Brașov. De altfel, recent a fost obținută autorizația de construire pentru lucrări, însă acestea vor începe abia după ce va fi definitivat proiect tehnic.
Lucrările sunt estimate a se derula pe o perioadă de 12 luni și presupun realizarea unei reţele termice de transport cu o lungime aproximativă de 1.150 m. „Rețeaua termică de transport din zona unde se propune realizarea investiției a fost realizată în anii `80 și a avut ca scop conexiunea între sursa de producție Metrom și cea din zona de Nord, la respectiva CET Brașov. Actualmente rețeaua este decuplată și nefuncțională. În zona studiată rețeaua nu a fost utilizată, abonații în timp s-au debranșat iar la ora actuală rețeaua se află într-o stare avansată de uzură și degradare. Necesarul de căldură al consumatorilor propuși pentru racordare este: – Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov peste 6000 kw; – Colegiul de Științe ,,Grigore Antipa” corp școală 700 kw și Cămin 600 kw; – CT Calea București 53 – 1000 kw”, se precizează în raportul de specialitate care a stat la baza aprobării noilor indicatori tehnico-economici pentru această investiție.
Conexiunea la reţeaua de transport agent termic Nord se va realiza în zona intersecţiei str. Zizinului – str. I.L. Caragiale – str. Traian. Traseul va continua pe str. Pârâului până la căminul de branşament al PT 1 Astra, aflat în apropierea intersecţiei cu str. Alexandru cel Bun.