Polițiștii din Ghimbav au intervenit ieri pe strada Făgărașului, din localitate, la locul producerii unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, conducătorul unui autoturism nu s-ar fi asigurat corespunzător și astfel ar fi acroșat un autoturism care era parcat.
După ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 43 de ani, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu apartul din dotare, a rezultat o valoare a alcoolemiei de1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost relevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
În cauză, cerectările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere“ și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.