Polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe strada Zizinului.
„Astfel, față de sesizarea primită, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, a identificat autoturismele implicate, precum și pe cei care le-au condus.
De asemenea, polițiștii au mai observat că unul dintre conducătorii auro, un bărbat de 34 de ani, de cetățenie ucraineană, prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, astfel că a fost testat, iar rezultatul aparatului a indicat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, ce vor determina cu exactitate concentrația de alcool din organism”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Ucraineanul s-a ales cu dosar penal.
2 comentarii
Trebuie impachetat si trimis in Ucraina sa lupte pe front nu sa huzureasca in Romania pe ajutoare sociale.
La pârnaie cu bolșevicul…