Cei șase operatori feroviari de călători din România care au contracte de servicii publice au rămas fără bani pentru gratuitățile și facilitățile de călătorie pe calea ferată. Cum s-a ajuns la fundul sacului, Autoritatea petru Reformă Feroviară cere bani de la Guvern.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, potrivit informațiilor consultate de Club Feroviar.
Cei șase operatori – CFR Călători, Transferoviar Călători, Regio Călători, Astra Trans Carpatic, Softrans și Interregional Călători – au obligația de a asigura, în condițiile normale de funcționare a infrastructurii feroviare conectarea localităților din România prin intermediul a 358 de rute. Pentru acest lucru, ei primesc o compensație de la bugetul statului, prin intermediul ARF, pe baza contractelor de servicii publice semnate acum doi ani.
Numai că de la semnarea contractelor și până acum costurile au crescut semnificativ, din motive independente de operatori. Astfel, nivelul tarifului de utilizare a infrastructurii (TUI) a crescut în medie cu 18% comparativ cu nivelul stabilit pentru anul 2023.
De asemenea, costurile salariale au crescut pe fondul intrării în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar. În altă ordine de idei, prețul de achiziție a energiei electrice de tracțiune a crescut cu 7,4% în 2024 comparativ cu cel din 2023, iar cel al motorinei a variat de la 7,20 lei / litru la data de 1 ianuarie 2024 la maxime de 7,67 lei / litru în majoritatea lunii iulie 2024, ulterior cu ușoară scădere până la 7,17 lei/litru în prezent.
Cele peste 2,3 miliarde de lei s-au dovedit a fi insuficiente
Pentru anul 2024, bugetul rectificat alocat ARF, la Titlul IV <Subvenții>, Articolul 40.04 <Subvenții pentru susținerea transportului feroviar public de călători>, în sumă de 2.347.603.000 lei, în contextul creșterii cheltuielilor eligibile (…) s-a dovedit insuficient”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Conform raportărilor ARF, deficitul global la nivelul tuturor serviciilor publice de transport feroviar de călători este estimat, la nivelul la nivelul întregului an 2024, la aproximativ 263.453 mii lei (aproape 53 de milioane de euro). Deci nu mai sunt bani pentru călătoriile pensionarilor, elevilor, studenților și altor beneficiari de gratuități sau facilități.
Astfel, prin proiectul de Hotărâre se propune, în vederea asigurării continuității serviciilor publice de transport feroviar de călători, precum și pentru asigurarea creditelor de angajament necesare finanțării proiectelor de investiții în material rulant achiziționate de către ARF, alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului a următoarelor sume:
– 167.000.000 lei pentru asigurarea continuității prestării obligației de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători, prin acoperirea costurilor suportate.
– suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2024 cu suma de 258.000.000 lei credite de angajament și 258.000.000 lei credite bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului în vederea asigurării serviciului universal, pentru toate categoriile de beneficiari de facilități de călătorie pe calea ferată, metrou, rutier și naval.