Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, conform Agerpres.
„Mediul digital trebuie să fie unul sigur, lipsit de manipulări şi ingerinţe care să afecteze discursul civic şi procesele democratice. În urma intervenţiei mele de ieri (miercuri – n.r.) în Parlamentul European, Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor (IMCO) a decis să organizeze marţi, 3 decembrie, o audiere oficială cu reprezentanţii TikTok. Tema va fi ‘Îndeplinirea obligaţiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluţii”‘, a transmis Dan Nica pe pagina sa de Facebook.
„Directiva Serviciilor Digitale obligă platformele mari să evalueze riscurile sistemice şi să le gestioneze responsabil, astfel încât procesele electorale şi discursul civic să fie protejate. Această audiere este un pas important spre transparenţă şi responsabilitate, un moment în care putem spera la măsuri clare care să protejeze democraţia în România şi în Europa. Un lucru este foarte clar: democraţia nu trebuie să fie niciodată de vânzare!”, a adăugat el.
Dan Nica, liderul delegaţiei PSD în PE, a solicitat, miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Colegiului Comisarilor să ofere răspunsuri referitoare la „entităţile străine” care „s-au amestecat” în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.