Viscol puternic cu rafale de până la 90 km/h și ninsori abundente la munte, dar şi ploi în cea mai mare parte a ţării, anunță meteorologii pentru următoarele 48 de ore.
De joi seara până sâmbătă seara, temporar vor precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere dinspre vest şi nord-vest. Vor mai ales ploi, iar în Transilvania şi Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) şi pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local şi ninsori sau lapoviţă. Izolat se va depune polei.
La munte treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 10…20 l/mp, iar cu precădere la munte şi în sud, pe arii restrânse, peste 25…30 l/mp.
Local şi temporar vor intensicări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h.
Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensica în sud-vest şi sud, unde vor viteze de 45…55 km/h, iar la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi în Munţii
Banatului rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
De vineri dimineaţa până sâmbătă dimineaţă, este Cod galben în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali, unde temporar vor precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Cantităţile de apă vor de 15…20 l/mp şi se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15…20 cm.