AUR a depășit PSD în opțiunile de vot ale românilor, arată datele unui sondaj de opinie realizat de AtlasIntel în perioada 26-28 noiembrie 2024 și obținut de HotNews. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 2116 respondenți.
Sondajul nu măsoară și eventualele efecte ale deciziei de joi a Curții Constituționale de a cere renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor.
Potrivit cercetării, partidul condus de George Simion este creditat cu 22.4% din voturile românilor, urmat la un procent de PSD – cu 21.4% și de USR – cu 17.5%.
Pe locul 4 se află PNL, cotat la 13.4%, în timp ce ultimul partid care ar intra în Parlament este UDMR, cu 5.5%, scrie hotnews.ro.
POT, partidul care îl susține pe Georgescu, are șanse mari să intre în Parlament, deși era necunoscut acum câteva zile
Foarte aproape de pragul electoral de 5% se află și partidul S.O.S România al Dianei Șoșoacă, dar și până recent necunoscutul Partid al Oamenilor Tineri (POT), cel care și-a anunțat susținerea pentru Călin Georgescu. Ambele au 4.6%.
Candidații independenți adună 2.8%, Forța Dreptei și SENS – 2.5%, REPER – 1.5, Partidul Drept – 0.9%, alt partid – 0.2%, PNCR – 0.1%, Partidul Patrioții Poporului – 0.1%.
Calculele arată că partidele suveraniste ar însuma puțin peste 30% din voturi, nu departe de procentele adunate ale lui Călin Georgescu și George Simion din primul tur, respectiv 36%.
Sondajul AtlasIntel a fost realizat prin metoda de recrutare digitală aleatorie și are o marjă de eroare de +-3%, la un nivel de încredere de 95%.