Brașoveanca Roxana Mînzatu va fi votată astăzi, de Parlamentul European, drept comisar european și vicepreședinte executiv al Comisiei Europene. Practic, europarlamentarul brașovean va fi ministrul european pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie”. Mai multe detalii despre acest subiect, în emisiunea „Vorbe sau Fapte cu Ovidiu Văcaru”, care va fi difuzată în această seară.
Dincolo de votarea „guvernului Europei”, șocul generat de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, în care românii au trimis în turul doi pe independentul Călin Georgescu și pe Elena Lasconi, președintele USR, este simțit și în Parlamentul European.
Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD), vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat că:
„Mulți europarlamentari s-au declarat surprinși de rezultate, de faptul că acel curent antieuropean, anti-NATO, a câștigat teren în România și mai ales de impactul rețelelor sociale în alegeri. Pentru mine, surpriza a fost mai mică. Eu am atras atenția asupra acestui discurs și periculul pe care îl reprezintă asupra unei părți a populației, cu care trebuie să discutăm mai mult și mai direct”
Negrescu spune că rezultatul alegerilor, în care, pentru prima dată în ultimii 34 de ani PSD (sub toate denumirile pe care le-a avut din 1990 și până acum) nu are un candidat în turul 2 este o urmare a slabei comunicări:
„Este nevoie să comunicăm mult mai mult cu oamenii. Respectăm decizia oamenilor, noi ne vom face treaba în continuare, dar poate cu alte metode de comunicare”, a declarat Victor Negrescu pentru presa din România aflată la Strasbourg.
Întrebat cu cine va vota, Negrescu a spus că el susține „parcursul european și euro-atlantic al României”.
Singurul europarlamentar independent ales de români, Nicu Ștefănuță, a spus că în campania electorală politicienii nu au abordat adevăratele teme care îi interesează pe români, precum sărăcia, inflația ridicată, costurile crescute ale energiei.
„Există un val mondial de conservatorism și populism, iar alte țări europene deja se confruntă cu extremismul. Ba chiar în Parlamentul European există reprezentare extremistă”, a spus Ștefănuță.
Europarlamentarul independent a declarat că susține „calea europeană a României”, afirmând că o va susține pe Elena Lasconi și că va face campanii de informare inclusiv pe social media despre ce înseamnă a alege un parcurs european și ce va însemna pentru România să respingă acest parcurs european, dacă, de exemplu, am ieși din Uniunea Europeană sau din NATO.
Invitată la emisiunea „Vorbe sau Fapte cu Ovidiu Văcaru”, europarlamentarul Roxana Mînzatu a sintetizat:
„Tot ce pot să vă spun este <vox populi, vox dei> (n.r. vocea poporului este vocea lui Dumnezeu). Asta se întâmplă când avem democrație, poporul are întotdeauna dreptate. Trăim în vremuri în care imprevizibilul e mai prezent decât oricând. Noile tehnologii, rețelele sociale amplifică mai mult anumite mesaje politice, le diminuează pe altele. Nu pot comenta rezultatele, pot să constat că a fost un rezultat pe care nimeni nu l-a anticipat”.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșand a declarat că:
„Toți partenerii europeni au fost surprinși de apariția lui Georgescu. Uniunea Europeană înțelege cine este Călin Georgescu și ce legături are”.
Este în pericol aderarea completă la Schengen?
Nicu Ștefănuță a susținut în fața jurnaliștilor români prezenți la Strasbourg că alegerile parlamentare sunt importante, de aceea va fi face campanie de informare.
„Un parlament extremist ar duce România și cu 10 ani în urmă în privința aderării complete la Schengen”, a spus Ștefănuță.
Pe de altă parte, Siegfried Mureșan a declart că nimic nu mai poate să oprească România de la intrarea deplină în spațiul Schengen.
Discuția despre aderarea completă la Schengen ar urma să aibă loc pe 12 decembrie, în Consiliul JAI.
Un comentariu
Din declaratie doamna Roxana nu prea pare deranjata de rezultatul alegerilor…E surprinsa, dar nu deranjata…Sa fie surprinsa ca dezaxatul ala a luat numai 23%?